Villa d’Este, grădina în care apa cântă

La mai puțin de o oră de Roma, într-un orășel colinar numit Tivoli, se află una dintre cele mai impresionante grădini din istoria artei europene: Villa d’Este. Un loc unde apa nu e doar apă, ci muzică, teatru, simbol și putere. Iar grădina nu e doar frumoasă, e o scenografie spirituală a Renașterii târzii, un spațiu în care ideile antice, credința, mitologia și arhitectura se întâlnesc.

O vilă de refugiu pentru un cardinal cu ambiții imperiale

Villa d’Este a fost construită în secolul al XVI-lea pentru cardinalul Ippolito II d’Este, fiul lui Alfonso I de Ferrara și nepotul papei Alexandru al VI-lea Borgia. După ce a pierdut un conclav papal, Ippolito și-a canalizat ambiția în această reședință menită să-i reflecte nu doar gustul estetic, ci și pretențiile de autoritate spirituală și culturală.

Inspirată de grădinile antice romane și de idealurile Renașterii, Villa d’Este a fost gândită ca un paradis, o grădină a Edenului recreată prin simetrie, sunet, apă și piatră.

Arhitectura apei: 500 de fântâni, 64 de cascade, 220 de bazine

Grădina de la Villa d’Este este faimoasă în întreaga lume pentru sistemul său hidraulic extraordinar, complet mecanic, fără pompe electrice, alimentat de un apeduct antic: canalul Aniene. Prin inginerie genială, presiunea apei este dirijată prin tuneluri, căderi de nivel și camere de forță, creând:

• Fântâna Organului, care chiar cântă – apă care pune în mișcare aerul prin țevi, într-un efect de orgă acvatică

• Fântâna lui Neptun, cu cascade multiple și lumini

• Aleea celor 100 de fântâni, un cor vizual și acustic care marchează trecerea ritualică

• Fântâna Ovală, simbolizând originea vieții și dinamica creației

• Fântâna lui Rometta, o Romă miniaturală, metamorfozată în apă curgătoare

Imagine de Angelika de la Pixabay 

Grădina ca simbol cosmic

Fiecare alee, pergolă, bazin sau arcadă e încărcată de simboluri mitologice și spirituale: zei antici, virtutea cardinală, ciclicitatea vieții. Este o grădină de inițiere intelectuală: nimic nu e lăsat la întâmplare, iar privitorul e invitat să „citească” locul ca pe o carte de coduri.

Apă = viață, cunoaștere, putere.
Pietrele = stabilitate, credință, eternitate.
Fântânile = puncte de trecere între lumi.

Muzica tăcerii și ritmul sunetului

Unic pentru Villa d’Este este rolul sunetului. Nu doar liniștea contemplativă, ca în grădinile japoneze, ci zgomot orchestrat: clipocit, vuiet, susur, șuier. Cardinalul a dorit o grădină care să se audă, nu doar să se vadă. E o experiență sinestezică: auzul, văzul, simțul tactil (prin stropii care ating ușor), chiar și mirosul mușchiului umed sau al portocalilor sălbatici – toate sunt parte din compoziție.

Imagine de Shirin Amin de la Pixabay

Villa d’Este astăzi – un patrimoniu viu

Astăzi, Villa d’Este este parte a patrimoniului mondial UNESCO și una dintre cele mai vizitate grădini istorice din lume. Vara, se organizează concerte de seară lângă fântânile iluminate, care redau perfect intenția originală: o grădină ca spectacol al spiritului.

Este studiată de arhitecți, restauratori, poeți și muzicieni ca exemplu desăvârșit de dialog între elemente: apă, piatră, aer și lumină.

Imagine de Waldo Miguez de la Pixabay