SuperBlog 

Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

Eu sunt bucătăria cea mult iubită a Irinei. Și nu-ți poți imagina, dragă Moșule, cât de mult și-a dorit să mă transforme din Cenușăreasa în Prințesa cea frumoasă din basme. Mare parte din sufletul ei e aici. Dar și cât efort, și câte investiții ca să arăt așa cum sunt eu astăzi…

Mă uit în jur și cred că tot feng shui-ul meu este dat de faianța multicoloră, atipică, în stil spaniol/mexican/marocan, dar numai eu știu că a durat jumătate de an ca s-o găsească. Faianța asta are acel ceva ”je ne sais quoi”, de nedefinit. Când intri aici, în spațiul meu, faianța ți se afișează în toată splendoarea. Dar nu numai ea, ci și restul obiectelor alese atât de inspirat. Mobilierul de culoare wenge spre negru, în contrast cu blatul alb, devenit, între timp, catwalk sau ”autostrada” pisicilor. Și-apoi o altă pată de culoare care personalizează întreaga casă; nu se putea să lipsească de aici un fir de turcoaz. Și, bineînțeles, pisicile.

foto din colecția personală

Apoi mă gândesc mai bine, deschid dulapurile, sertarele, răscolesc prin idei și amintiri și îmi dau seama că mai sunt multe de spus pentru ca feng shui-ul meu să fie complet.

Așadar, dragă Moșule, dat fiind că fix de Crăciun este ziua Irinei și pentru că are în plan să facă o masă întinsă, cu mulți musafiri, trebuie să-ți spun ce mi-aș mai dori să am aici. Desigur, mi-aș dori atât de multe, dar nu mi-ar ajunge timpul să le scriu, atât sunt de entuziasmată când văd produsele dintr-un magazin online Dajar.

Irinei îi place să gătească și, totodată, să fotografieze mâncărurile, dar în dulap nu sunt multe farfurii frumoase, adică fix acele farfurii și platouri instagramabile, pe care le poți vedea în Dajar magazin.

foto din colecția personală

foto magazin online Dajar

Știu că i-ar plăcea să folosească și boluri decorative sau farfurii cu modele de iarnă de la Ambition România, mai ales că bate Crăciunul la ușă. Pe de altă parte, nu avem un set complet de farfurii pentru musafiri, nici pahare. Ar trebui să le pârăsc pe năzdrăvane. Rita și Blue, cele două birmaneze, au reușit, doar ele știu cum, să spargă un set întreg de pahare de vin. Doar vezi ce joacă trag în fiecare zi aici, pe blatul meu. Pardon, catwalk…

Apoi, dacă mă uit în dulapul din dreapta, unde stau vasele, îmi dau seama că mi-ar mai trebui niște oale și tigăi, pentru că avem o singură oală din inox pentru inducție. Iar Irinei i-ar fi de folos ca să nu mai aștepte între felurile de mâncare. Una pentru ciorbă, una pentru mâncare, o tigaie pentru omletă, dar care poate fi bună și pentru sosuri, clătite și tot felul de idei năstrușnice cum numai ea le găsește și gătește.

foto magazin online Dajar

Pe de altă parte, dacă vorbim despre oale și tigăi, ar fi utilă și o oală sub presiune. Această oală are avantajul că gătește rapid și păstrează nutrienții. Și-apoi, dragă Moș Crăciun, mă gândesc acum doar la sarmale și mmm… îți dai seama ce înseamnă să fie gata în cel mult 30 de minute? Cam asta înseamnă să gătești într-o oală sub presiune. Așadar, pot spera ca anul viitor să te servesc – în loc de tradiționalul cozonac și pahar cu lapte – cu niște sărmăluțe în stil maramureșean, așa cum numai tatăl Irinei știa să povestească și să le facă…

foto magazin online Dajar

Și-apoi, dragă Moș Crăciun, ca să nu mă întind prea mult – deși mi-aș fi dorit și un clește pentru carne, ca să nu mai văd cum se chinuie cu două linguri de lemn sau o față de masă cu reni și motive de Crăciun, borcane pentru condimente, suport pentru șervețele, suporturi pentru farfurii sau alte accesorii și ustensile necesare -, merg tot pe feng shui-ul meu și al Irinei, fiindcă mai rămăsese să facă un ”corner coffee”; cu rafturi pentru cafeaua boabe și cea măcinată, pentru căni, cănițe, pahare de espresso ori căni termorezistente. Și, dacă ai timp, uită-te, totuși, la cănile acestea minunate, căni cu pisici, cum altfel? Bineînțeles, fiecare trebuie să fie unică. 🙂 Dar tu, dragă Moș Crăciun, dacă-ți plac altfel de căni, tot la Dajar magazin găsești. Și cu reni, lupi, motive florale, motive marocane și tot felul de desene sau citate motivaționale.

foto magazin online Dajar

Așadar, dragă Moș Crăciun, eu, bucătăria Irinei, cu feng shui-ul meu cu pisici, cu arome și magie, îți mulțumesc pentru atenția cu care vei citi scrisoarea mea. Ambiția mea este să fiu cea mai fericită bucătărie de sărbători. Pentru că astfel și Irina va fi fericită.

foto din colecția personală

foto cover magazin online Dajar

Un articol scris pentru SuperBlog 2021.

Articole asemănătoare

Leave a Comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree