Sânzienele, floarea zânelor, dar și simbol magic, aflat la granița dintre ritual, natură și mitologie

Într-o noapte scurtă de vară, când ziua atinge apogeul și lumina pare să nu se mai sfârșească, pădurile și poienile României se umplu de o floare discretă, cu petale galbene ca razele soarelui. Aceasta este sânziana, floare de câmp, dar și simbol magic, aflat la granița dintre ritual, natură și mitologie.

Mai mult decât o simplă plantă, sânziana este floarea zânelor, a iubirii pure, a fertilității și a luminii. În jurul ei s-a construit o întreagă sărbătoare tradițională: Drăgaica sau Ziua Sânzienelor, celebrată pe 24 iunie.

Ce sunt sânzienele?

Sânziana (Galium verum), cunoscută și ca floarea Sfântului Ioan, este o plantă erbacee care crește în poieni, pe dealuri și margini de păduri. Are:

• tulpină subțire, ușor agățătoare,

• flori mici, galben-aurii, cu miros dulce, de miere,

• și frunze înguste, dispuse în verticile.

În tradiția populară, sânziana nu este doar o floare – ci însuși chipul vegetal al unor ființe mitice: fete-frumoase cu puteri supranaturale, întrupări ale Soarelui și ale Mamei Pământ.

Ziua Sânzienelor – sărbătoare și mit

24 iunie este o zi dublu sărbătorită în calendarul popular românesc:

• religios: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul,

• păgân-folcloric: Sânzienele, marcând solstițiul de vară întârziat, momentul maxim al luminii.

Mitologia Sânzienelor:

• Sânzienele sunt zâne bune care plutesc prin aer, cântă și dansează în cercuri magice, în noaptea de 23 spre 24 iunie.

• Se spune că aduc fertilitate, rod bun și sănătate, dar se răzbună pe cei care nu le respectă ziua.

• În noaptea de Sânziene, porțile dintre lumi se deschid: spiritele umblă, iar plantele capătă puteri tămăduitoare.

Ritualuri și simboluri tradiționale

Culesul sânzienelor – se face dis-de-dimineață, înainte de răsărit. Fetele își împletesc cununi din flori de sânziene, pe care le poartă în păr sau le aruncă pe acoperișuri, pentru a-și afla norocul.

Aruncarea cununii – dacă aceasta rămâne pe casă, e semn de bine. Dacă alunecă, e vreme de schimbare.

Focuri de Sânziene – aprinse pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele și bolile. Se dansează în jurul lor, uneori goi, uneori îmbrăcați în alb.

Dragoste și nuntă – sărbătoarea este și un prilej de căutare a ursitului. Se spune că, în noaptea de Sânziene, fetele pot visa cu cine se vor căsători, dacă dorm cu flori sub pernă.

Sânziana în literatură și cultură

Mihai Eminescu a scris despre „mândra Sânziană” în poezia sa, iar Vasile Alecsandri a cules doine în care sânzienele erau invocate ca zâne solare, dansând în hora cosmică.

 În teatrul românesc, piesa „Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri a devenit un clasic, combinând elemente fantastice cu umor popular.

 În arta populară, sânziana este stilizată pe ii, ștergare, covoare și ceramică, mereu în galben – culoarea soarelui și a forței vitale.

Sânzienele – floare de leac

În medicina populară, sânzienele sunt considerate plante cu proprietăți vindecătoare:

• sub formă de ceai, sirop sau tinctură, se folosesc pentru afecțiuni renale, tiroidiene și cutanate,

• sunt folosite și în ritualuri de purificare și protecție energetică,

• în unele zone, se atârnă la porți sau în staule, pentru a ține spiritele rele departe.

Un simbol viu al spiritualității românești

Sânziana este una dintre puținele flori care leagă direct omul de ritmul cosmic – de soare, de ciclicitate, de relația cu nevăzutul. Este floarea zânelor, dar și a oamenilor simpli, purtată cu mândrie pe ii și păstrată în credințe transmise din mamă-n fiică.

Într-o cultură în care natura a fost mereu parte din ritual, sânziana rămâne un punct de echilibru între mit și realitate, între pământ și cer.

Imagine de Ian Lindsay de la Pixabay