Rikugien, grădina japoneză unde natura devine poezie vizuală

Tokyo este, pentru mulți, o explozie de lumină, viteză și verticalitate. Dar ascuns între cartiere aglomerate, clădiri moderne și străzi forfotitoare, se află o grădină tăcută ca un vers nespus: Rikugien. Numele ei înseamnă „Grădina celor șase poezii” și vine dintr-o tradiție estetică veche de peste o mie de ani, care vede în poezie nu doar literă, ci cheie de citire a lumii.

Rikugien nu este doar un parc – este o hartă simbolică a frumuseții japoneze. O grădină de contemplare, de retragere, de tăcere gândită – unde fiecare pod, copac sau linie de apă poartă sens.

Povestea unei grădini literare

Rikugien a fost construită între 1695 și 1702 de Yanagisawa Yoshiyasu, un nobil samurai din perioada Edo și un mare pasionat de poezie waka (forma clasică japoneză, precursoare a haiku-ului). Grădina a fost gândită ca o transpunere în natură a celor șase stiluri poetice tradiționale descrise în Man’yōshū, cea mai veche antologie de poezie japoneză.

Cele șase stiluri (rikugi) sunt:

1. Poezia narativă (monogatari uta)

2. Poezia elegiacă (aică – a exprima suferința)

3. Poezia de laudă (san uta)

4. Poezia de reflecție (shi uta)

5. Poezia descriptivă a naturii (fūbutsushi)

6. Poezia ritualică (saibara, kagura)

Fiecare colț al grădinii Rikugien reflectă una sau mai multe dintre aceste dimensiuni – nu prin cuvinte, ci prin alegerea arborilor, a reliefului, a punctelor de tăcere și a jocurilor de apă și lumină.

Vizitatorul nu este invitat să parcurgă grădina ca pe un parc liniar, ci să se piardă poetic. Cele 88 de „scene” din grădină sunt inspirate din poezii celebre ale epocii Heian și Kamakura – fiecare desemnată printr-o inscripție discretă sau o sugestie simbolică: o insuliță, un foișor, o punte delicată, un grup de pini.

Stilul chisen-kaiyu-shiki (grădină în jurul unui lac) permite o plimbare circulară, în care apa reflectă cerul, dar și gândul. Podurile arcuite, numite yatsuhashi, creează mișcări vizuale care amintesc de ritmul versului clasic.

Rikugien nu e un loc al florilor spectaculoase. Aici, culoarea dominantă este verdele în zeci de nuanțe, iar frumusețea nu se află în ceea ce izbucnește, ci în ceea ce așteaptă să fie observat: o piatră înfiptă într-un unghi perfect, o ramură aplecată spre oglinda apei, o frunză care cade într-un moment care pare compus.

Primăvara, cireșii înfloriți creează o notă de efemer roz, iar toamna, arțarii vibrează în roșu și portocaliu – dar între anotimpuri, grădina rămâne un poem de tăcere în patru strofe: liniște, apă, umbră și timp.

Rikugien azi – între patrimoniu și refacere spirituală

Deși se află în Tokyo, Rikugien este o oază de liniște autentică. Este deschis publicului, întreținut cu grijă și oferă și un teahouse tradițional, unde poți servi ceai verde matcha și dulciuri wagashi privind lacul central.

Este loc de meditație, lectură, întâlnire cu sinele, iar localnicii îl folosesc ca antidot împotriva ritmului orașului. Nu sunt admise picnicuri, muzică, sport, doar plimbare și contemplare.

By Nesnad – Own work, CC BY-SA 3.0, Link