Ierburi și verdețuri în bucătăriile tradiționale

11/04/2025 WorldAround.eu

Înainte ca oamenii să cultive grâne, să descopere condimente rare sau să presare zahăr peste deserturi, au cules ierburi. Le-au adăugat în supe și fierturi, le-au transformat în leacuri, le-au uscat pentru iarnă sau le-au amestecat cu grăsimi, oțeturi și lămâie. În bucătăriile tradiționale ale lumii, verdețurile sunt mai mult decât aromă – sunt memorie, identitate și instinct.

De la leușteanul din ciorbele românești la coriandrul proaspăt din curry-urile thailandeze, de la busuiocul sfânt al Indiei la urzica pusă la fiert în munții Carpaților, verdețurile ne spun ce mâncăm, dar și cine suntem.

De ce sunt ierburi și verdețuri „esențiale” în bucătăriile tradiționale?

Sunt locale, sezoniere și accesibile – fiecare regiune își are „verdele” ei de bază.
Adaugă nu doar gust, ci și echilibru digestiv și nutrienți.
Sunt legate de ritualuri de primăvară, post, purificare, renaștere.
În multe culturi, verdețurile sunt considerate sacre sau protectoare.

🌍 Verdele lumii – ierburi emblematice în bucătării tradiționale

România – leușteanul, regele ciorbelor

Fără leuștean, o ciorbă românească pare neterminată. Este iarba care „leagă gustul”, care adaugă prospețime și putere de vindecare. Apare în supe, ciorbe, salate de cartofi și chiar în conserve pentru iarnă. În credința populară, alungă spiritele rele și protejează casa.

Italia – busuiocul și pătrunjelul, sufletul Mediteranei

Busuiocul (basilico) este simbol al iubirii și gust de vară – e vedeta pesto-ului genovez și a salatelor cu roșii.
Pătrunjelul italian (cu frunze plate) este baza pentru sosuri, tocană și marinadă. Verdețurile sunt tratate cu respect și adăugate la final, pentru a păstra prospețimea.

India – frunza de coriandru și busuiocul sfânt (tulsi)

Coriandrul proaspăt este presărat peste orice curry, dhal sau biryani, pentru o explozie de prospețime și claritate.
Tulsi (busuiocul sfânt) este cultivat în curți și folosit nu doar la ceai, ci și ca plantă sacră – protejează, purifică și aduce pace.

Thailanda – busuiocul thailandez, coriandru, lime leaf și mentă

Busuiocul thailandez (bai horapa) are aromă de anason și este folosit în stir-fry-uri și curry-uri.
Frunza de limetă (kaffir lime leaf) este adăugată în supe și paste de curry pentru un gust citric subtil.
Menta este nelipsită din salatele picante (larb).

Verdețurile în Thailanda sunt esența prospețimii și echilibrului între iute, acru și dulce.

Mexic – coriandru proaspăt și frunze de epazote

Coriandrul (cilantro) este omniprezent în tacos, guacamole, salsa verde și supe.
Epazote este o plantă aromată cu notă de anason și e folosită mai ales la mâncăruri cu fasole – reduce balonarea și adaugă caracter.

În bucătăria mexicană, verdețurile nu sunt decor – sunt parte din structura gustului.

Etiopia – frunza de schinduf și mărarul sălbatic

În amestecul „niter kibbeh” (unt clarifiat aromat), se adaugă adesea frunzulițe de schinduf verde sau de mărar sălbatic – pentru profunzime și echilibru.

Verdețurile sunt și parte din medicina tradițională – folosite în ceaiuri și cataplasme.

China – ceapa verde, coriandru și frunza de usturoi

Ceapa verde este baza pentru multe feluri – gătită, murată sau proaspătă.
Frunza de usturoi (leek garlic) este des întâlnită în nord.
Coriandrul apare în preparatele din sud, mai ales în supele clare și în salatele reci.

Verdețurile sunt mereu legate de echilibrul energetic și de anotimpuri.

Verdețurile ca ritual

În primăverile ortodoxe, urzicile și ștevia deschid posturile – semn de curățare și trezire.
În bucătăriile monastice, ierburi precum pătrunjelul, cimbrul, măghiranul, leurda devin fundament pentru mâncare simplă, dar plină de sens.
În folclorul european, multe plante verzi erau considerate magice, protectoare, vindecătoare.