Cum a devenit Elveția pionierul infrastructurii subterane cu primul tunel de bază din lume

Într-o țară în care munții sunt coloana vertebrală a peisajului și ceasurile bat cu precizia unui tren elvețian, nu e deloc surprinzător că Elveția a fost prima care a privit dincolo de culmi și a început să sape. Tunelul de bază Gotthard (Gotthard Base Tunnel), inaugurat în 2016, este mai mult decât un proiect de infrastructură impresionant: este o declarație de viziune, răbdare inginerească și respect pentru natură.

Ce înseamnă „tunel de bază”?

Spre deosebire de tunelurile tradiționale montane care urcă odată cu versanții pentru a traversa munții, un tunel de bază trece pe dedesubtul acestora, menținând o altitudine relativ constantă. Asta înseamnă nu doar mai puține curbe și înclinări, dar și o eficiență sporită pentru trenurile de mare viteză și transportul de marfă. Tunelul de bază Gotthard este primul din lume care a aplicat acest concept la scară atât de vastă.

• Lungime totală: 57,1 km — cel mai lung tunel feroviar din lume.

• Altitudine constantă: aprox. 550 metri deasupra nivelului mării.

• Timp de construcție: 17 ani (1999–2016).

• Cost estimat: peste 12 miliarde de franci elvețieni.

• Timp de traversare: sub 20 de minute cu trenul.

Acest gigant subteran leagă localitățile Erstfeld (în cantonul Uri) de Bodio (în cantonul Ticino) și străbate masivul St. Gotthard, un bastion geologic de o complexitate uriașă.

O provocare inginerească fără precedent

Să forezi aproape 60 de kilometri printr-un lanț muntos nu e o simplă problemă de „săpat un tunel”. Inginerii au avut de înfruntat roci de toate tipurile, presiuni enorme, temperaturi subterane de peste 40°C și riscuri seismice.

Peste 2.600 de muncitori au lucrat în condiții extreme, în schimburi non-stop, timp de aproape două decenii. Mașinile de forat, adevărați titani ai tehnologiei, au fost proiectate special pentru această lucrare. Una dintre ele, „Sissi”, a devenit celebră — un monstru cu diametrul de 9,5 metri și o lungime de peste 400 de metri.

Tunelul de bază Gotthard nu e doar o realizare națională elvețiană. Este un simbol al conectivității europene. Face parte din coridorul de transport Rotterdam–Genova, creând un pasaj rapid și ecologic între nordul și sudul continentului.

Prin reducerea drastică a timpilor de transport și prin eliminarea nevoii de a urca pe serpentine alpine, acest tunel ajută la scăderea emisiilor de CO₂, favorizând transportul feroviar în locul celui rutier. Practic, este o arteră verde ce bate sub inima munților.

Gotthard în istorie: mai mult decât un tunel

Masivul Gotthard a fost mereu o poartă între lumi. Încă din Evul Mediu, aici treceau caravane, negustori și pelerini, iar în 1882 Elveția a uimit din nou lumea cu tunelul Gotthard clasic, primul mare tunel feroviar din zonă (de 15 km).

Tunelul de bază de azi nu face decât să continue această tradiție a deschiderii, a legăturii și a curajului tehnologic.

Trenurile de mare viteză ce străbat Gotthardul nu doar că reduc cu 1 oră călătoria între Zürich și Milano, dar oferă o experiență inedită: treci sub cei mai înalți munți ai Elveției în liniște aproape totală, la o adâncime care, la un moment dat, ajunge la 2.300 de metri sub vârfuri.

Deși nu ai vedere la peisaj, senzația e aproape poetică — e ca și cum ai visa un munte, iar visul te lasă să treci prin el.

Când un tunel devine catalizator economic

Deși Elveția nu are ieșire la mare, se află într-un punct cheie al Europei: între Germania, Italia, Franța și Austria. Acest avantaj geografic devenise, în epoca industrială, o frână. Transportul mărfurilor era îngreunat de trecerile alpine dificile, unde condițiile meteo și drumurile sinuoase încetineau schimburile comerciale.

Tunelul de bază Gotthard a transformat această problemă într-un punct forte economic. Prin reducerea timpului și a costurilor de transport, a crescut spectaculos eficiența lanțurilor logistice. Elveția a devenit astfel un coridor esențial între nordul și sudul Europei, stimulând:

• Exporturile și importurile, inclusiv ale propriei industrii (ceasuri, electronice, farmaceutice).

• Investițiile străine, în special în sectorul logistic și în transportul feroviar.

• Turismul, prin facilitarea călătoriilor rapide între orașe elvețiene și capitale europene.

În doar câțiva ani de la deschiderea tunelului, s-a observat o creștere a volumului de marfă transportat pe calea ferată, în paralel cu o scădere semnificativă a traficului greu rutier în zonele montane — un beneficiu nu doar economic, ci și ecologic.

De la vis la realitate: inovațiile tehnice ale proiectului Gotthard

Pentru a da viață celui mai lung tunel din lume, Elveția a apelat la un arsenal de tehnologii de vârf, multe dezvoltate special pentru acest proiect. Iată câteva dintre cele mai remarcabile:

1. Mașinile de forat uriașe – „moliile Alpilor”

Tunelul nu a fost săpat manual sau cu explozibil, cum se făcea odinioară. A fost realizat cu ajutorul unor TBM-uri (Tunnel Boring Machines) – adevărați titani tehnologici. Fiecare TBM avea lungimea unui stadion și putea excava zilnic până la 30 de metri de tunel, zdrobind roca și consolidând imediat pereții.

Aceste mașini lucrau simultan din ambele capete ale tunelului, cu precizie milimetrică, ghidate de GPS subteran și senzori în timp real.

2. Sistemul de ventilație și răcire

La adâncimi de peste 2.000 de metri sub munți, temperaturile din interiorul tunelului ajung la 40–45°C. Fără un sistem avansat de răcire și ventilație, condițiile de muncă ar fi fost imposibile. Inginerii au creat un sistem de conducte și filtre care controla constant aerul, umiditatea și temperatura.

3. Rețea paralelă de salvare și siguranță

Pentru fiecare dintre cele două galerii principale de cale ferată, s-a construit o a treia galerie – tunel de siguranță. La fiecare 325 de metri există pasaje de evacuare între tuneluri, iar pe parcursul celor 57 km există spații speciale pentru intervenții în caz de urgență. Este unul dintre cele mai sigure tuneluri construite vreodată.

4. Managementul digital al traficului

Tunelul este complet automatizat. Trenurile sunt ghidate de un sistem centralizat de control, capabil să gestioneze simultan până la 260 de trenuri pe zi, cu o viteză maximă de 250 km/h pentru pasageri și 160 km/h pentru marfă. Totul este monitorizat în timp real, de la vibrații până la variații de presiune.

5. Gestionarea deșeurilor de excavare

S-au scos peste 28 de milioane de tone de rocă din munți. În loc să fie aruncate, mare parte din acest material a fost refolosit: în construcții, pentru baraje, în reconstrucția peisajelor afectate și chiar pentru reamenajarea unor terenuri agricole.

Tunelul ca simbol al identității elvețiene

Tunelul Gotthard nu este doar un proiect de transport, ci o expresie a caracterului elvețian: precizie, perseverență, echilibru între natură și progres. Într-o țară cu patru limbi oficiale și o identitate federală complexă, Gotthard este un liant. Așa cum leagă Ticino (italian) de Uri (german), leagă și ideea de unitate prin diversitate.

De altfel, în ziua inaugurării din 1 iunie 2016, Elveția a celebrat nu doar un tunel, ci și un vis devenit realitate — acela că geografia nu mai trebuie să fie o limitare.

Într-o lume în care marile inovații par să vină din digital, Elveția a reușit să demonstreze că infrastructura fizică poate fi la fel de vizionară. Gotthard nu doar că a transformat transportul european, ci a reinventat modul în care o națiune mică, dar ambițioasă, își valorifică poziția geografică.

Este o lecție despre cum să construiești viitorul… începând de sub pământ.

Photo by Ricardo Gomez Angel on Unsplash