Cozonacul, sufletul sărbătorilor

11/04/2025 WorldAround.eu

Când spunem „cozonac”, spunem mai mult decât desert. Spunem așteptare, muncă, liniște și familie. Cozonacul este acel dulce cu răbdare, frământat ore în șir, lăsat să crească în tihnă, umplut cu nucă, cacao, rahat sau mac – după zonă, dar și după obicei.

Dar cozonacul nu este doar românesc. Îl regăsim, cu forme și denumiri diferite, din Balcani până în Caucaz, din Italia în Scandinavia, din Israel până în America Latină. Este un desert cu rădăcini adânci în istorie, religie și tradiții.

Cozonacul în istorie – de unde vine?

Originea cozonacului este strâns legată de aluaturile dospite dulci apărute în Antichitate, dar forma pe care o cunoaștem astăzi vine probabil din Europa Centrală și de Est.

În Roma antică se pregăteau pâini dulci cu miere, nuci și brânză, oferite zeilor.
În Evul Mediu, aluaturile îmbogățite cu lapte, ouă, unt și zahăr erau considerate un lux rezervat zilelor mari.
În spațiul românesc, cozonacul apare în documente în secolele XVII–XVIII, dar cu siguranță se făcea în gospodării cu mult înainte, transmis ca ritual între generații.

De ce este cozonacul un desert cu „prestigiu”?

Pentru că presupune:

Muncă manuală – frământare lungă, uneori în echipă.
Ingrediente scumpe (în trecut): ouă, unt, nuci, cacao, zahăr.
Timp și răbdare – aluatul trebuie lăsat să crească de mai multe ori.
Simbolism – este desertul sărbătorilor mari: Paște și Crăciun, dar și al marilor treceri (nuntă, botez, înmormântare).

Cozonacul în alte țări

Cozonacul nu este singur în lume. În foarte multe culturi există pâini dulci de sărbătoare, dospite, împletite, umplute sau ornate.

Kozunak (Bulgaria)

Foarte asemănător cu cozonacul românesc – împletit, cu zahăr presărat, umplut cu rahat sau stafide. Se face de Paște, cu ou roșu pus la mijloc.

Tsoureki (Grecia)

Un cozonac aromat cu mahlepi (sâmbure de vișină sălbatică) și mastică, adesea cu ou roșu încorporat. Se servește de Paște, simbolizând reînnoirea.

Panettone și Colomba (Italia)

Panettone (Crăciun) – cozonac înalt, cu stafide și fructe confiate.
Colomba pasquale (Paște) – în formă de porumbel, cu migdale și zahăr perlat.

Babka (Polonia, Ucraina)

Similar în structură – aluat dospit, rulat cu cacao, mac sau scorțișoară. Adesea glazurat. Numele „babka” vine de la forma sa – rotundă, ca o fustă de bătrână.

Stollen (Germania)

Pâine dulce de Crăciun, umplută cu fructe uscate, marțipan și acoperită cu zahăr pudră. Este mai dens și mai puțin aerat decât cozonacul.

Pão doce / Rosca de Natal (Brazilia)

Pâine dulce de Crăciun, inspirată din panettone italian, adesea cu fructe confiate și formă de coroană.

Challah dulce (Israel)

În varianta de sărbătoare, poate fi ușor îndulcit și presărat cu semințe de mac sau zahăr. Este împletit, ca simbol al unității și binecuvântării.

Cozonacul, azi – tradiție reinterpretată

Astăzi, cozonacul se face în multe gospodării după rețete de familie, dar și în brutării artizanale sau restaurante care îi oferă reinterpretări moderne:

Cu ganache de ciocolată neagră și vișine în rom
Cu fistic și apă de flori
Cu cremă de brânză și coajă de portocală confiată
Vegan, cu lapte de migdale și ulei de cocos

Cozonacul rămâne un desert emoțional – indiferent de formă sau reinterpretare, el păstrează acel aer de sărbătoare.

Cozonacul este mai mult decât mâncare. Este acel ceva care se frământă cu povești, se umple cu amintiri și se rumenește în tihna unei zile speciale. E parte din identitatea noastră, dar și dintr-un patrimoniu culinar universal, cu rude și ecouri în întreaga lume.

Imagine de Dan Cojocaru de la Pixabay