SuperBlog 

Alma Parchet pentru sufletul nostru de pisici

– Fetelor, mergem în dormitorul în care bate o rază de soare? Să facem o baie de soare, căci, apoi, cine știe când o să mai fie soare și o să stăm iarăși cu nasul în plapumă, zise Marie privind cu superioritate peste suratele ei. Și… am amorțit cu totul în cutia asta. Dar m-am pitit fiindcă… de când cu sclavii ăștia care lucrează de acasă, mă stresează rău. Măriuță-n sus, Măriuță-n jos, mă pupă non-stop, Mary, englezește, Marie, franțuzește, Marie, Marie, Marie…

– Mie nu-mi place acolo, uitați-vă ce am pățit! Blue își întinse piciorușul drept. Am o așchie… uite-o aici și zău că nu știu cum am capturat-o.

– Tu mereu te vaiți, sări Rita de colo. Rita prăpădita, cu mult mai mică decât cele două, dar cu un curaj ieșit din comun și aprigă pe teritoriul ei. Probabil te-ai împiedicat, ca de obicei, de bucata aia care s-a desprins într-un colț, se rățoi ea către Blue. Și asta din cauza ta! Și se întoarse spre Marie. De când ai răsturnat vaza cu flori de pe dulap, s-a umflat, s-a exfoliat, s-a ridicat și… acum trebuie să sar mereu peste el.

– Dar chiar mă doare piciorușul, abia merg, continuă Blue pe un ton văicăreț. Mergeți voi, fetelor, mie mi-e bine aici.

– Tu, Blue, ești o fandosită! Nimic nu-ți place. Ce așteptări ai avea tu de la o podea?, se rățoi Rita.

– Mie mi-ar plăcea să fie… ceva pe care să pot aluneca ușor, dar nici să mă duc de-a berbeleacul, să mă pot întinde totodată… Blue le arătă din nou piciorușul betegit. Să-mi dezmorțesc piciorușele, să-mi țină cald, cald… la fel de cald precum cerga aia groasă de lână, răspunse fandosita. Să miroasă a… a…

– Iarbă… răspunse Marie, visătoare, în timp ce își verifică pedichiura.

– Păi sigur o să miroasă iar a iarbă dacă mai dărâmi tu vreun ghiveci, răspunse Rita întinzându-și năsucul spre Marie. Și-apoi o să se umfle, iar spălăcita asta o să se vaite iar și iar de-un… picioruș!

– Cu siguranță, nu! Poate fi și din lemn masiv, rezistent la… apa din vază, continuă Marie cea deșteaptă. Nu degeaba Marie e alpha boss, mai ales de când mănâncă și boabele cățelului… Și, deși ai fi zis că-i vegetariană, fiindcă preferă tot ce-i verde, începând cu salata și terminând cu florile și iarba din ghivece, parcă tot boabele cățelului sunt mai bune. Mai țineți voi minte nucul ăla de la țară în care ne cățăram când eram mici?, continuă ea. Sau stejarul. Ați văzut ce rezistent era? Nici ploaia, nici vântul, nici zăpada, nici soarele și… nici noi nu i-am venit de hac! Lemn de esență nobilă!

– Esență? Ai zis esență? Nu vreau să miroasă a nimic, nu suport mirosurile tari, răcni Rita și ieși cu un picior afară din cutie, pregătită s-o zbughească în caz de vreun miros nelalocul lui.

– Pitico, esența lemnoasă se referă la personalitatea copacului, implicit a parchetului, răspunse Marie. Așa cum și tu ai personalitatea ta de-mi arăți imediat ghearele, fără să mă lași să-ți explic!

– Dar culoarea se potrivește cu… ochișorii mei albaștri?, interveni Blue.

– Tu și culoarea, râse Rita. O vrei asortată la… picioruș? Ha ha.

– Tu și esența, o îngână Blue.

– Depinde de tipul de parchet, continuă Marie ignorând certărețele. Dacă este un parchet dublu stratificat, există opțiuni care pot fi finisate după gustul nostru, iar dacă este un model de parchet triplustratificat, acesta beneficiază de o gamă variată de culori. Cu siguranță s-ar putea face albastru, dar de ce să nu fie alb-negru așa cum arăt eu, doar sunt… alpha boss!

– Voi și culorile, râse Rita. Stai, strati-strati-stra-ti-fi-cat? Ai zis… ficat, ficat?

– Ție ți-e gândul numai la mâncare, o taxă Blue.

– Eu aș vrea o podea în care să-mi pot ascuți gheruțele fără teama că mă ceartă cineva… Marie, Marie, Marie… toată ziua aud Marie, Marie, lasă canapeaua!

– Există așa ceva? exclamară Blue și Rita în cor.

– Podeaua din lemn masiv, dacă este tratată bine contra zgârieturilor, are durabilitate garantată la multe zeci de ani, zise Măriuța, studiindu-și gheruțele. Iar parchetul stratificat este bun pentru încălzire în pardoseală. Vezi, Blue, te-ai scos. Merge și ăsta pentru piciorușele tale șubrede. Și, dacă mă gândesc eu bine, și parchetul dublu-stratificat este durabil și poate fi recondiționat în timp.

– Ar fi bun și pentru mami a noastră, zise Blue. N-ați văzut câte șoșete își pune? Plus papucii cu blană. Cu o podea așa călduroasă ar putea să umble și ea în picioarele goale ca noi și în tricou, chit că ninge afară… Și n-ar mai trebui să dormim așa incomod pe calorifer și nici toate înghesuite în plapumă. Ăsta da confort.

– Dar cum îi convingem să schimbe parchetul ăsta melaminat?, întrebă Rita înălțându-și năsucul negricios.

– O să le arăt piciorușul meu betegit, răspunse Blue.

– Nu! Știu cum facem, zise Marie, alpha boss și se înălță brusc spre cele două birmaneze. Ați văzut ghiveciul ăla mare de pe dulapul din dormitor? La noapte… avem treabă. Și mâine noapte, și poimâine și tot așa. Un ghiveci pe noapte până când… vor fi nevoiți să-l înlocuiască. Și… dacă au nevoie de consiliere, știu unde stă făina, vedem noi cum facem să scriem…. Alma Parchet. Ssst! Și-acum, un, doi, trei, răsuciți-vă, să nu creadă ăștia că facem echipă și că plănuim iar vreo ispravă!

Rita, Marie & Blue punând casa la cale 🙂

Un articol scris pentru SuperBlog 2021

Articole asemănătoare

Leave a Comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree