7 motive pentru a vizita Etiopia
Etiopia este plină de peisaje superbe și faună sălbatică mai puțin cunoscută în Africa, dar are și o istorie interesantă, variind de la castele din secolul al XVII-lea până la morminte antice și obeliscuri. Dacă nu te-ai gândit până acum la o călătorie în Etiopia, îți prezentăm mai jos 7 motive:
Oamenii
Aici sunt peste 80 de grupuri etnice și aproximativ 200 de dialecte, fiecare grup etnic păstrându-și propriile obiceiuri și tradiții unice. În munții îndepărtați și în Valea Mare a Etiopiei, vei găsi triburi care trăiesc același stil de viață de mii de ani. Valea Omo a fost izolată de restul lumii de mai bine de 1000 de ani și găzduiește un amestec extraordinar de triburi mici și distincte, printre care Karo, Mursi și Hamer. Toate triburile își păstrează vechile tradiții și ritualuri vechi, iar unele comunități au fost deschise turiștilor care au, astfel, ocazia să vadă și să învețe mai multe despre tradițiile lor tribale. Trebuie să știți că oamenii sunt incredibil de prietenoși, ospitalieri și mândri să-ți arate țara lor.
Viața sălbatică
Africa este renumită pentru fauna sălbatică, iar Etiopia găzduiește multe dintre speciile sale mai puțin cunoscute, precum babuinul Gelada, nyala montană, lupul etiopian și walia ibex, prezente în Parcul Național Awash, Parcul Național Abbeatta Shalla, Parcul Național Mago, Parcul Național Munții Bale, Parcul Național Omo, Parcul Național Neshisar, Parcul Național Simien și Parcul Național Yangudi, precum și în zona celor șapte lacuri din Valea Rift.
Religia
Etiopia are o combinație fascinantă de situri religioase. Orășelul Lalibela găzduiește unul dintre cele mai fascinante și sacre situri ale lumii – 11 biserici monolitice roșii, fiecare fiind sculptată dintr-un singur bloc de granit. Orașul Harar e alcătuit din 99 de moschei; vei găsi mănăstiri insulare la Lacul Tana și una dintre cele mai vechi biserici din lume, biserica ortodoxă etiopiană, fondată cu mai mult de 1.600 de ani în urmă.
Istoria
În cel mai vechi oraș din Etiopia, Axum, capitala sitului istoric Axumite, există o mulțime de obeliscuri monolite remarcabile; cel mai mare, de aproximativ 115 metri lungime și cântărind 500 de tone, reprezintă cea mai mare bucată de piatră tăiată vreodată de oameni pe pământ. Chiar în afara orașului se află rămășițele unui palat, despre care se credea că ar fi aparținut Reginei Sheba.
Bucătăria etiopiană
Mâncarea etiopiană este una dintre cele mai incitante bucătării din lume. În cultura etiopiană, nimeni nu mănâncă singur. Modul în care este servită mâncarea, pe un platou uriaș demonstrează că a fost special conceput pentru a împărți mâncarea și cu ceilalți. Injera este o pâine mare, spongioasă precum clătita, pe care sunt servite porții de carne și legume condimentate. Shiro este una dintre cele mai consumate mâncăruri în Etiopia, compusă din făină de năut și făină de fasole, amestecate cu usturoi și ceapă, unt sau ulei de măsline.
Cafeaua
Etiopia este țara în care a fost descoperită pentru prima dată cafeaua. Participarea la o ceremonie de cafea în Etiopia (care se desfășoară dimineața, la prânz, dar și seara) – parte integrantă a vieții sociale și culturale a etiopienilor – este o experiență culturală interesantă, urmată de cea mai proaspătă ceașcă de cafea pe care o vei bea vreodată; o ceașcă mică te va menține în formă ore în șir.
Festivalurile tradiționale
Dansul și spectacolele muzicale reprezintă o temă comună a evenimentelor tradiționale, alături de artă și religie. Timkat este un festival de trei zile, organizat anual pe 19 ianuarie, care sărbătorește botezul lui Hristos pe râul Iordan.
Pentru cazare: Lalībela, Addis Ababa, Mekʼelē